Directorul general al Rapidului, Grigore Sichitiu, a comentat duelul dintre echipa sa și CFR Cluj. Oficialul din Giulești a declarat că are încredere maximă în echipa sa și merge pe 2 solist.
"Dacă îi aveam pe cei patru, aveam extraordinar de mari șanse să batem fără probleme. Noi oricum ne așteptăm la victorie, dar când îți lipsesc patru jucători de bază, e foarte greu. Totuși eu sunt optimist, merg pe 2 solist", a declarat Sichitiu la Telesport.
Fostul colaborator al lui Anghel Iordănescu a declarat că la echipă este o atmosferă bună și că în cazul unei victorii, echipa sa are șanse mari la titlu, chiar dacă nu i se dădeau prea multe șanse Rapidului.
"Cei care vor intra au ocazia să demonstreze că merită să fie titulari. Avem niște băieți extraordinari, atmosfera este foarte bună, așa că premisele sunt favorabile. Dacă batem în această seară, avem șanse la titlu. Vă spun sincer, îi văd pe băieți, sunt foarte motivați și vor să termine pe unul din primele două locuri. Chiar dacă mulți au vrut să ne ignore în această iarnă, avem un cuvânt greu de spus", a conchis Sichitiu.
Directorul Rapidului a ținut să laude comportamentul oficialilor campioanei României, care au acordat peste 1000 de locuri fanilor echipei din Giulești.
"Vreau să le mulțumesc oficialilor din Gruia care s-au comportat exemplar din punct de vedere organizatoric. Ne-au acordat un întreg sector pentru suporteri, un sector de 1200 de locuri. Vor fi foarte mulți rapidiști la Cluj, am fost o mie la Bistrița, acum vom fi mai mulți", a adăugat rapidistul.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER